facebook portokal

Contact: 0730 650 316

Program L - V: 08:00 - 18:00

comenzi@portokal.ro; online@portokal.ro

  • Sarpele de arama - Bogdan-Alexandru Hagiu - Editura Sedcom Libris

Sarpele de arama - Bogdan-Alexandru Hagiu - Editura Sedcom Libris

39,00 Lei

Disponibilitate: In stoc

Isbn: a
Editura: Sedcom Libris
Numar pagini: 262
Data aparitiei: 2020
Limba: Romana
Format carte: 130 x 200
Tip coperta: Brosata

Fii primul care evalueaza acest produs.

Deschizi coletul inainte de plataReturnare produs in 30 de zileTransport gratuitTransport gratuit

  • Descriere
  • Pareri

Detalii

Cartea Sarpele de arama scrisa de Bogdan-Alexandru Hagiu a aparut la edituraSedcom Libris in anul2020 si face parte din categoriaBeletristica.

„Cea mai veche observatie asupra transmiterii caracterelor ereditare de la parinti la urmasi a fost descoperita in Chaldeea, pe o tablita de piatra cu o vechime de peste 6.000 de ani. Odata cu evolutia societatii umane si datorita uluitoarelor descoperiri ale geneticii intemeiata ca stiinta in secolul al XIX-lea, oamenii au putut intelege mai multe despre mostenirea genetica. Dar daca dincolo de asemanarea la nivel fizic si celular, oamenii mai mostenesc si pacatele mosilor si stramosilor, fiind de datoria lor sa le rezolve karmic (asa cum aflam si din hinduism si alte religii orientale, precum jainismul sau budhismul), alegand sa inchida, astfel, o data pentru totdeauna, cercul de foc din semintia lor pentru a nu mai continua sa alimenteze la nesfarsit, nu doar inutil, ci si daunator pentru sine si pentru ceilalti, acest blestemat «Rau al damnatilor», al urii, al bolilor si al napastelor? Pentru ca durerea traita si provocata, nu numai cea sufleteasca, dar si cea trupeasca, se dovedeste a fi insasi sursa primara a urii, a bolii, a urateniei, a nebuniei, a imbatranirii si a mortii. Si, parafrazandu-l pe Jean-Paul Sartre care spunea ca «Nu-i nevoie de flacari si smoala, Infernul sunt Ceilalti!», am inclina sa credem ca iadul nu-l gasim, deseori, numai in ceilalti, ci, mai ales, in noi insine.

Despre astfel de oameni si intamplari se povesteste si in cartea aceasta. Tot asa cum se credea si in timpurile vechi, pre-testamentare, cele de dinainte de venirea Mantuitorului Hristos pe pamant, pe cand Dumnezeu cel Atotputernic isi pregatea poporul pentru o noua invatatura («Parintii au mancat agurida si copiilor li s-au strepezit dintii?», Iezechiel 18, 2-3). Tot asa aflam si din Biblie, unde se fac numeroase referiri la sanatate, boala, pacat, vindecare, Iisus Hristos fiind considerat insusi «vindecatorul bolilor trupesti si sufletesti». Sfanta Scriptura sustine ca faptele parintilor se rasfrang, in mod tainic, asupra sanatatii copiilor, la fel cum lipsa unui mediu afectiv matern propice sau educatia gresita din punct de vedere psihologic si pedagogic reprezinta cauzele duhovnicesti ale imbolnavirii psihice si fizice a copiilor din pricina parintilor, falie ontologica devenita, iata, obiect de studiu si pentru psihologie, si pentru psihanaliza, si pentru medicina crestina.

Relatia dintre pacat si boala este una mult mai complicata si complexa decat poate parea la prima vedere. Astfel, pacatele, conflictele, traumele psihice, trasaturile negative ale caracterului si obiceiurile proaste pot duce la boala, iar boala – vazuta ca dezacord si dizarmonie in cadrul legilor fiziologice, ca disfunctie a organismului uman, locul in care se regaseste si sufletul, latura dinamic-spirituala a fiintei – duce din nou, la pacat, viata omului intrand, astfel, intr-un Imperiu al Damnarii, intr-un periculos cerc cosmic al ielelor din care omul nu poate afla vreo alta cale de scapare decat prin cainta, prin iertare si prin intelegerea faptului ca ura, rautatea si razbunarea nu duc niciodata la nimic bun. Boala mai poate fi, asadar, vazuta si ca o forma potentiala de progres spiritual al omului, de sansa christica spre mantuire, dupa biblicul exemplu al lui Iov care sporeste duhovniceste prin boala.

Va invitam, asadar, sa incepeti cu aceasta carte, daca alegeti sa aflati despre ce este vorba din acest punct al povestii. Sau, daca vreti sa stiti cum a fost totul inca de la bun inceput, cautati si primul volum din trilogia «Raul damnatilor» – Biserica de lemn, ca si pe cel care va urma in curand – Apa vie. Cartile se pot citi la fel de bine insa si separat. Efectul va fi mereu acelasi. Pentru ca nu poate fi nimic gresit intr-o astfel de alegere. Pentru ca este vorba despre cum sa te cunosti mai bine pe tine insuti si pe ceilalti. Lectura cu folos sa aveti!” (Redactor-sef Alina Hucai)

 

Fragmente:

„— Odata, demult, Dumnezeu i-a pedepsit pe evrei abatand asupra lor niste serpi veninosi. Moise a rastignit pe un stalp un sarpe de arama, care atunci cand era privit de cei muscati, acestia nu mai mureau. Eu zic ca daca il rastignim pe Pazvantoglu, cel mai pacatos om care a calcat vreodata pe Pamant, nu vom mai fi chinuiti de pacatele noastre. Nu exista om care sa nu fi fost muscat vreodata in viata sa de sarpele remuscarilor. Si atunci se razbuna pe cineva care i se pare si mai pacatos. In felul acesta se simte usurat, veninul nu ii mai otraveste sangele. Sunt unii care isi fac o fata pe care o poarta pe langa cea cu care s-au nascut. Un nou chip chiar si mai had decat cel cu care au fost pedepsiti de la zamislire, cu care sa se compare si sa se simta mai buni. Fiecare isi face propriul sarpe de arama!”

 

„Osman Pazvantoglu fusese prins de hidra cu zeci de capete. Galbenii stransi de pe mesele de joc isi cereau acum pretul. Adica sa ajunga aga, apoi pasa, apoi Domn al Tarii Romanesti, apoi sultan. Impartind pungi cu bani cui trebuia si, mai ales, atunci cand trebuia. Nu exista cale de intoarcere. Altfel, sfarsea ca cersetor sub unul din podurile de pe Dambovita. Rigas Feraios, in schimb, nu fusese muscat de Fiara. Cand se uita la el, Osman se vedea pe sine, asa cum ar fi putut fi. Asa cum ar fi putut fi, daca, din samanta tatalui sau, ar fi mostenit talentul, nu ura si durerea. Talentul nu putea inflori decat in absenta durerii, nu puteau convietui in acelasi suflet. Aratau la fel, erau de aceeasi varsta, dar lui Osman culorile ii sporeau zbuciumul, pe cand lui Rigas, versurile ii ieseau din minte cu aceeasi usurinta ca pastravii din apa unui rau de munte. El era un norocos, un visator, un poet. Un om ce putea imparti fericirea cu altii. In mod ciudat, au devenit prieteni. Si Rigas si-a dat seama ca Osman nu este altceva decat o copie nereusita a lui. Putin ar fi lipsit sa aiba acelasi suflet negru. O cearta intre parintii sai, un incendiu care le-ar fi ars casa... Sau, poate mai putin, un ulcior de ulei spart, o zi neguroasa de decembrie, cantecul unei cucuvele, umbra unui vis urat... Cine putea sti! Asa ca Rigas voia sa-l ajute pe arnaut sa-si capete sufletul pe care l-ar fi putut avea, doar aveau aceeasi statura, acelasi nas, aceiasi ochi, chiar si aceeasi culoare a pletelor, iar Osman dorea sa stea cat mai mult pe langa poet pentru a vedea de unde i se trage acestuia harul. Daca ar fi aflat, in mod sigur ar fi putut picta si el, doar aratau aidoma. Si, astfel, s-ar elibera, nu ar mai trebui sa triseze la faraon, sa mareasca dobanzile datornicilor, sa suporte atatea insulte si amenintari. Dar se amagea. Demult nu mai simtea durerea fizica. Daca se taia sau se frigea, avea doar senzatia unei usoare gadilituri. In schimb, cea mai mica umilinta il facea sa planga. De aici, se nascuse marea lui ambitie, care ii crestea in piept ca un cancer. Chiar daca i s-ar fi oferit posibilitatea de a se intoarce din drumul pe care era silit sa mearga, nu ar fi vrut.”

 

„— Mai spune-mi ceva, Toader! Si doar daca vrei! Pentru tine cum trece timpul? Repede sau incet?

Zugravul tresari si il privi lung pe András.

— Dar ce-ti veni? Uite ca nu vreau sa-ti spun.

Dar dupa ce Dumitru Macat s-a indepartat, vorbi cu glas slab:

— Repede, ingrozitor de repede! Sunt mai mult de zece ani de cand ma simt mai mult decat bine in pielea mea, dar poate ca tocmai de aceea, zilele se invart mai repede ca o roata de balci ce poarta, de-a valma, oameni cu fete zambitoare. Rasarituri si apusuri la fel de stralucitoare se succed cu repeziciune. Cand pictez sau cand fac dragoste, nici nu pot spune daca au trecut cateva minute sau cateva ore. Si ma sperie asta! Ma sperie foarte tare! Dar nici nu as schimba viata mea cu a unuia batut de soarta, care ofteaza usurat in fiecare seara, pentru ca a mai trecut o zi din noianul de zile chinuite care se scurg atat de incet.

— De unde stii ca oamenii astia gandesc asa?

— Le-am vazut ochii! I-am ascultat, iar ei mi-au spus! Nu-l vezi pe Mihai Barbu? Si, de fapt, tot asa se scurgea timpul si pentru mine pe vremea cand eram nefericit. De ce m-ai intrebat? Ai vreo solutie? Pentru tine cum trece timpul?

— Nu poti sa-mi traiesti tu viata de la capat ca sa simti aidoma mie. Dar incerca sa te intorci la han pe un alt drum. Si sa-mi spui apoi daca nu cumva umblatul pe strazi necunoscute ti s-a parut mai indelungat?”

Scrie propria ta recenzie

 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Calitate
Pret
Valoare
Incarcare...
Va rugam sa asteptati...