Scrieti o recenzie
Dulce companie
Cand o reportera la o revista mondena este trimisa sa investigheze aparitia miraculoasa a unui inger intr-unul dintre cele mai sarace cartiere ale Bogotei, nimeni nu se asteapta ca povestea sa contina vreun sambure de adevar. Nici seful acesteia, si cu atat mai putin ea insasi, o natura rationala si sceptica. Mai ales ca ingerul locuieste intr-o casa din cartierul Galileea, are o mama si un frate, si nevoi ca toti oamenii. Dar cand acesta se dovedeste a fi de o frumusete neomeneasca, o adevarata enigma pentru toti cei din jur, pe care ii fascineaza cu privirea sa hipnotica si lumina pe care o iradiaza, lucrurile se complica. Convertit peste noapte intr-un soi de entitate protectoare a locului, ingerul cu o mie de nume si nici unul, pare sa sufere de o maladie stranie, pe care psihiatrii o numesc epilepsie, iar credinciosii din cartierul Galileea, sfintenie. Pe masura ce investigatia jurnalistica avanseaza, ies la iveala tot mai multe secrete, dar incepe si o superba poveste de dragoste.
Unde se afla adevarul, cine este misteriosul inger care vindeca bolile trupului si ale sufletului? Oare posibila iubirea dintre o faptura celesta si una omeneasca?
Autor | Laura Restrepo |
---|---|
Categorie | Literatura contemporana |
Data aparitiei | 2008 |
Editura | Humanitas Fiction |
Format | 130x200 |
ISBN | 978-973-689-241-7 |
Numar pagini | 216 |
Tip coperta | Brosata |
Transport Gratuit | Nu |
Ratings & Reviews
Scrieti o recenzie