Donquijotire

Cartea Donquijotire, de Octavian Nestor a aparut la editura Sedcom Libris.

Piesele acestui volum nu sunt altceva decât nişte aventuri ale spiritului. Prin urmare, ele se leagă de lumea materială doar în proporţiile prevăzute de legile dialecticii şi se dezleagă de ea în aceleaşi proporţii.
Aşadar, cinstite cititorule, să nu te surprindă că nu înţelegi lucruri pe care nici autorul nu le înţelege, iar dacă o vei face vei şti că marginile nu sunt aceleaşi pentru fiecare.
Autorul

Artă poetică
(sau Judecata Cuvintelor)
(În registru epic sau épico-liric, sau... cine mai știe...)

Literatura începe acolo unde sfârșesc toate: aventură, spirit, materie, vise, realitate. Vorbe.
Toate sunt vorbe până la literatură. Aici începe cu adevărat mișcarea. Tot aici - zborul. Vorbe inerte, vorbe goale, vorbe lungi, vorbe deșarte, vorbe de iubire ieșite din gura lumii, din gura blestemată, din gura păcătosului, gura de rai, gura cămășii, gura humorului, gura țaței, gura raței, gura sticlei și câte guri or mai fi pe fața pământului și pe dosul lui. Feluri de vorbe și feluri de guri. Degeaba. Degeaba. Ele sunt moarte, inerte, înghețate, imobile, inutile. Fără viață, fără glas, fără vlagă, fără șagă, fără roată. Roată de privire, roată de pământ, roată de cer, roată de cerc, roată de căruță, de cașcaval, de roată. Superlativ absolut: roată de roată! Un hău imens dedesubt, abisul, infernul, purgatoriul, paradisul. Compuneri accidentale de bolovani, de pietre, de roci, de sloiuri, de oameni, de stele, de școală. Goală instanță de sens, de consens, de condens.
Pe Don Quijote l-au tuns, l-au ras, l-au frezat, l-au frizat, l-au prizat bărbierii, frizerii, spițerii, bancherii, becherii, în timp ce Dulcineea nu știa de ea cât și cum și nici că e dulcinee, măcar că se dedulcea, pe la han, pe ici, pe colea, pe cât se putea și mai ales pe cât se dădea. (...)