Recenzie: Viol : o poveste de iubire – de Joyce Carol Oates

Carti

„Viol : o poveste de iubire” este un thriller psihologic dens, dur și intens, care tratează tema violului, a perceperii sale sociale, dar și a violenței masculine, din dublă perspectivă, agresivă și protectivă.

Într-un parc din Niagara Falls, chiar în timpul sărbătoririi Zilei Americii, în noaptea de 4 iulie a anului 1996, Teena Maguire, o femeie de treizeci și cinci de ani, cu ținută sexy, provocatoare, este victima unui viol în grup, săvârșit de mai mulți tineri aflați sub efectul alcoolului și al metamfetaminei.

Martora torturării mamei sale este fiica de 12 ani a Teenei, Bethie (Bethel Maguire), care e și ea agresată, dar reușește să scape din mâinile atacatorilor și să se ascundă până când, rănită, cu un braț dislocat, va putea chema în ajutor o patrulă de poliție.

„Ai auzit cum o loveau pe mama ta. Bufnituri înăbușite care întâlneau o carne docilă. Au apucat gleznele subțiri ale mamei tale, i-au desfăcut picioarele cu atâta violență, de parcă ar fi vrut să i le rupă din trup. Au râs de țipetele ei de durere, de teama ei. Au râs de slabele ei încercări de a se apăra. Erau nesăbuiți, euforici. Vei afla că erau drogați cu un drog numit metamfetamină. În surescitarea lor, au uitat de tine. N-aveai nicio importanță pentru ei, căci aveau la dispoziție o femeie adultă. I-au rupt hainele, de parcă hainele de femei îi înfuriau. Au scuipat-o în față, de parcă frumusețea ei îi înfuria. Au tras-o de păr, de parcă ar fi vrut să i-l rupă din rădăcini. Unul dintre ei tot încerca să-i scoată ochiul drept, orbind-o. N-aveai de unde ști că pe fețele lor se vedea o nebunie strălucitoare, o scânteiere în ochii lor de lup, un luciu al dinților umeziți. N-aveai de unde ști cum în ochii lor se vedea o margine albicioasă în jurul irișilor. Cum trupurile lor erau acoperite într-o transpirație uleioasă. Cum au încălecat trupul moale al mamei tale și cum și-au îndesat penisul în gura ei sângerândă și în vaginul ei sângerând și în rectul ei sângerând. Auzeai sunetele violului fără să fii conștientă pe deplin că era vorba de viol. Leșinai de durerea din brațul dislocat, încercai să respiri prin crăpăturile din podeaua murdară și plină de așchii. La câțiva centimetri dedesubtul acestei podele, apa spumoasă a lagunei clipocea, vălurea. Timp de 20 de minute, ți-ai acoperit urechile cu palmele zgâriate și însângerate și te-ai rugat: Doamne, nu lăsa să o moare pe mami, te rog, Doamne, ajută-ne.”

Din păcate, chinul victimelor nu se încheie odată ce sunt salvate, atrage atenția romanul scris de Joyce Carol Oates. Pentru că ele trebuie să înfrunte și imperfecțiunile unui sistem judiciar cinic, lipsit de empatie instituționalizată, critica acuzatoare feroce a opiniei publice, amenințările familiilor violatorilor sau chiar întâlnirile cu torționarii.

În acest peisaj de nedreptate generalizată, în care femeia abuzată poate fi considerată ea însăși vinovată că și-a căutat-o, pentru că a fost la o petrecere, pentru că a umblat noaptea printr-un parc nepopulat, pentru că era îmbrăcată prea atractiv, pentru că își târa fetița după ea la distracții frivole… apare un personaj justițiar care este arhetipul bărbatului protector, o specie masculină mai puțin rară decât s-ar putea crede, programată genetic astfel.

Polițistul John Dromoore, veteran al războiului din Golf, este și el un individ brutal care simte o nemărturisită plăcere în exercitarea violenței, dar agresivitatea sa este orientată în scopuri pozitive, fiind bazată pe principii corecte și aplicată la rece, programat.

În ochii adolescentini ai lui Bethie, răzbunătorul se metamorfozează într-un veritabil cavaler pe cal alb, demn de prima ei dragoste.

Romanul Viol : o poveste de iubire nu mizează pe surprinderea cititorilor. Evenimentele curg previzibil, dar există un suspans al dorinței de a vedea pedepsite faptele infame.

Stilul de scriere este unul jurnalistic, alert, fluid, cu nuanțări date de schimbarea perspectivelor – atunci când capitolele alternează viziunea fiecărui personaj, la persoana a treia.

Viol : o poveste de iubire este un roman psihologic extraordinar de bun, ce rămâne mult timp în memorie. Mai mult decât o poveste despre violență, e un proces analitic al violenței, care nu se desfășoară numai în tribunal sau în mass-media, ci și în mintea unei copile inocente ce speră din tot sufletul că dreptatea o să triumfe și că eroii există cu adevărat.

Joyce Carol Oates (n. 16 iunie 1938, Lockport, New York) a publicat prima carte în 1963. De atunci i-au apărut în jur de 58 de romane, piese de teatru, nuvele, povestiri, poezie, precum și opere de nonficțiune.

A fost nominalizată la Premiul Pulitzer. A câștigat National Book Award, O. Henry Award, Premiul Bram Stoker, National Humanities Medal și Jerusalem Prize.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.