Recenzie: Trilogia Imperiul Faramitat: Printul Spinilor – Regele Spinilor – Imparatul Spinilor de Mark Lawrence

Carti

Cititorii de fantasy care cred că George R.R. Martin scrie cam dur nu pot fi contraziși. Dar li se poate răspunde sadic că nu l-au citit încă pe Joe Abercrombie. Iar acelora care au impresia că Abercrombie a exagerat cu violența și latura întunecată a anti-eroilor săi, că nu l-au descoperit pe Mark Lawrence.
Fiecare scriitor pomenit îl preschimbă pe precedentul, prin comparație, într-un demiurg generos cu destinele propriilor personaje.

Greu de închipuit un protagonist care să pornească mai din fundul iadului ca în romanul lui Mark Lawrence Prințul Spinilor, și să reușească să ți se facă totuși simpatic, cu cât ajungi să-i cunoști mai bine trecutul, și să-i găsești scuze pentru atrocitățile pe care le săvârșește.

Jorg Ancrath, conducătorul-adolescent al unei bande de tâlhari scelerați, măcelărește fără milă civili, violează femei, își ucide camarazii când i pare că vorbesc prea mult și înspăimântă până și moroii, cu sufletul lui negru în care nu se simte decât golul dătător de fiori al abisului. Dar, pe parcurs, aproape convinge că așa trebuia să fie în etapa lui de instruire, ca să poată îndeplini o cumplită răzbunare, mai mult decât meritată.

Mark Lawrence, autorul acestei teribile saga grimdark, s-a născut în Illinois, din părinți englezi care au revenit în Anglia când fiul a împlinit un an. S-a întors în SUA după ce a obținut titlul de doctor în matematică la Imperial College, unde a lucrat la multe proiecte, inclusiv programul Star Wars.
Pentru că nu a avut niciodată ambiția clară de a deveni scriitor, a fost foarte surprins când, încercând să-și găsească un agent pentru o primă carte, propunerea lui a primit răspuns imediat și s-a finalizat cu un contract de publicare.
Întâia lui trilogie, The Broken Empire / Imperiul Fărâmițat, al cărei prim volum este Prince of Thorns / Prințul Spinilor (2011), a fost primită cu mare entuziasm în rândul cititorilor de fantasy. Celelalte volume din serie, King of Thorns / Regele Spinilor (2012) și Emperor of Thorns / Împăratul Spinilor (2013), au apărut la scurtă vreme.
A urmat apoi încă o trilogie reușită, Red Queen’s War.
În 2017 a apărut Red Sister, primul volum din seria Book of the Ancestor.
Mark Lawrence este căsătorit, are patru copii și acum locuiește în Bristol.

Lumea din Imperiul Fărâmițat este una ce seamănă cu Evul Mediu european, condimentată cu ruine ale unei vechi civilizații tehnologizate, care prin referințele culturale la Platon, Shakespeare sau complicatele tratate de fizică nucleară, se dovedește a fi chiar cea a noastră, distrusă de vreun război global sau vreun cataclism natural și regresată la un nivel de dezvoltare rudimentar.
Astfel, se adaugă elementelor grimdark și sword and sorcery din roman și unele post-apocaliptice, combinația funcționând perfect, în condițiile în care populațiile umane înapoiate și confuze din noua istorie asimilează vechile urme ale științei cu vrăjitoria și cu magia, mult mai familiare lor.

Din punct de vedere geopolitic, universul lawrenceian este un coșmar ca un joc puzzle.
Se află în plină desfășurare Războiul Sutei, un conflict generalizat extrem de sângeros între nobilii care și-au format mici stătulețe din propriile feude, aspirând să cucerească tronul imperial și să domnească asupra tuturor celorlalți.

Uciderea brutală a mamei și a fratelui lui mai mic, îl lasă pe prințul, pe atunci în vârstă de zece ani, Honorous Jorg Ancrath, pradă unor suferințe psihice și fizice îngrozitoare.
Faptul că a asistat neputincios, prins în spinii unei tufe de măceș, unde a fost aruncat de cavalerul care-i proteja, la tot supliciul violării mamei sale și la omorârea frățiorului, are efecte devastatoare asupra modului său de a percepe lumea.
Iar când tatăl lui acceptă o despăgubire în pământ și bani, petru paguba suferită, în loc să caute răzbunare, se cufundă complet într-un univers interior însingurat al setei vindicative, în care orice alt concept nu mai are nicio importanță.

Singurul ce mai poate ajunge la el pentru a încerca să-i influențeze educația este mentorul său, Lundist, care i-a câștigat încrederea prin intervențiile înțelepte pe care le-a avut atunci când băiatul era aproape muribund, afectat de infecția cauzată de spinii rămași înfipți în el.

Apropo, fără să am vaste cunoștințe botanice, eu cred că tufa aia de măceșe cu spinii penetranți care căutau osul, rămâneau înfipți în carne, și produceau o gravă infecție purulentă, trebuie să fi fost o specie mutantă, apărută după influența radiațiilor. Altfel, măceșul ar fi pe departe cea mai periculoasă plantă de pe Terra, făcându-le de rușine pe cele carnivore care hăpăiesc insecte sau pe țepoșii cactuși tolomaci.

Știm din mitologie că pe Afrodita, pe când fugea cu Adonis de gelosul Marte, nu a penetrat-o chiar la fel de rău tufișul de măceșe în care au nimerit, și că sângele ei curs din înțepături nu numai că nu era infectat, dar a și dat naștere superbilor tradafiri, ce o au astfel pe ea ca mama mitică și pe măceșul spinos, drept tată legendar.

Nararea seriei Imperiul Fărâmițat se face la persoana întâi, chiar de Jorg, la patru ani distanță de la crâncenele evenimente, ele apărând ca flashback-uri venite să îndulcească și să motiveze oribilele fapte pe care adolescentul le comite acum.
Tonul rememorărilor este rece și obiectiv, ca desprins din jurnalul unui psihopat sau mărturisirea unui serial killer, în concordanță cu ceea ce a devenit fostul băiețel învăluit de iubirea maternă.

„Mi-am amintit cum o vreme am trăit în minciună. Am trăit într-o lume molatică, făcută din adevăruri schimbătoare, din atingeri delicate, din râsete scoase doar de dragul râsului. Mâna care m-a tras din caleașcă în noaptea aceea, de lângă căldura mamei mele, și care m-a aruncat într-o noapte plină de ploaie și urlete, mâna aia m-a tras printr-o ușă prin care nu mă mai pot întoarce. Cu toții trecem printr-o astfel de ușă, dar o facem de obicei de bună voie, și o facem treptat, amușinând aerul, întorcându-ne și încercând din nou.”

La puțin timp după tragedia ce i-a marcat existența, prințul s-a autoexilat, fugind din regatul tatălui său alături de o bandă de tâlhari violenți, eliberați chiar de el din celule castelului. Aceștia îi devin Frați și Jorg înaintează rapid în ierarhia bandei, ajungându-le curând șef, în pofida vârstei fragede.

Anii ăștia de hălăduiri, de jafuri și crime, apar ca esențiali în mintea afectată a băiatului, necesari pentru a-și spori puterile și a-și defini scopurile.
La un moment dat, nu își mai dorește doar simpla răzbunare asupra contelui Renar, cel care a comandat uciderea mamei sale, ci își asumă și cea mai mare ambiție a acestuia, aceea de a deveni stăpânul suprem al Imperiului, de a câștiga el Războiul Sutei. Și asta până la 15 ani.

„Războiul, prieteni, e un lucru frumos. Ăia de zic altfel bat câmpii, nu știu ce vorbesc. Dacă ar fi să mă mișc de aici și să merg pân’ la bătrânul căzut lângă fântână, cu mațele întinse-n poală, probabil că el ar avea alt punct de vedere. Dar vedeți și voi unde l-a dus obiceiul de a se contrazice cu alții.”

Punctul de cotitură dinspre viața de fărădelegi, înapoi spre domeniile părintești și spre calea unui viitor imperial, are loc odată cu descoperirea preotului trimis de rege să-l caute doar ca să se asigure c-a murit, pentru că tatăl lui s-a recăsătorit și are un nou moștenitor la tron.

Prințul Jorg, care mai mult decât fiul tatălui său, se simte acum odrasla iadului, se hotărăște să-i facă regelui o vizită.

Confruntarea dintre ei este una a două voințe incredibil de puternice și, într-o primă fază, pare să se îndrepte spre o alianță care poate duce la eliminarea unora dintre cei mai periculoși nobili, vecini și rivali la tron.

Determinarea cu care prințul Jorg își urmărește răzbunarea ce-l definește este încercată de devieri înspre scopuri mai accesibile militar și ispite feminine gata să-i îndulcească spiritul spartan, dar chiar extrași fizic, spinii i-au rămas prea adânc implantați în suflet.

Umbrele vrăjilor ce plutesc peste Imperiul Fărâmițat, peste micile lui regate și feude beligerante, influențează și ele, de multe ori, liberul arbitru al actorilor acestei sângeroase scene de război infinit.

Un mare plus al stilului de a povesti al lui Mark Lawrence, sau dacă vrem al lui Jorg, fiindcă istorisirea curge din perspectiva sa, este că nu îți lasă nicio clipă atenția să rătăcească.
Nu ți se dă nicio pauză din fluiditatea și ritmul trepidant al acțiunii, nu apuci să integrezi complet în marea schemă de ansamblu modificările pe care le aduce o lovitură de teatru, înainte de a veni alta, care dă tot ce ai analizat peste cap.
La fel se întâmplă și cu personajele sale, care, când tocmai începi să crezi că le-ai înțeles, sunt reevaluate din alt unghi, ce te face să îți recompletezi masiv impresiile despre ele.

Deși sinopsisul trilogiei Imperiul Fărâmițat ne anunță spectaculos că:

La nouă ani, Jorg Ancrath și-a văzut mama și fratele omorâți în fața lui. La treisprezece ani, conducea deja o bandă de delincvenți însetați de sânge. Până la cincisprezece ani, vrea să ajungă rege…

Nu trageți concluzii greșite! Aceasta nu este o serie young adult!
E chiar nerecomandabilă copiilor și adulților mai sensibili, care se pot aștepta să nu-i poată continua aprofundarea, după primele pagini.

Cele trei romane ale sale sunt de un realism violent medieval perfect, în stilul marilor clasici ai fantasy-ului epic, cu imagini șocante, întrecându-le uneori în duritate pe ale tuturor celorlalți autori ai subgenului, ceea ce duce la un risc mai mare al pierderii anti-eroului în bezna răului absolut.
Cumva, Mark Lawrence reușește totuși să evite asta și poți empatiza cu protagonistul său până la final, pe drumul sinistru al răzbunării, pe care a pornit.

„Ura te poate ține în viață acolo unde dragostea eșuează.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *