Recenzie: Prabusirea Imperiului – de John Scalzi

Carti

Romanul science fiction Prăbușirea Imperiului este primul volum dintr-o trilogie space opera turbulentă, scrisă în dulcele stil clasic al capodoperelor vintage Dune sau Fundația.

Autorul său, John Scalzi, s-a impus în conștiința fanilor genului prin saga militaristă Războiul Bătrânilor, declarat inspirată de Infanteria Stelară a lui Heinlein, dar structurată un pic mai rațional și mai amuzant.

În limba română, din această serie au fost traduse romanele: Războiul BătrânilorBrigăzile-FantomăUltima colonie și Povestea lui Zoë.
Primele trei tomuri, cu protagoniști masculini, merită fiecare nota maximă, al patrulea, povestit din perspectiva unei adolescente, fiind un previzibil dezastru. Practic, o repetare prin ochi falși de fetiță a tot ce se întâmplase în lume cât a trăit ea, adică inclusiv ale unor istorisiri din celelalte volume. Idee stupidă, care a boțit rău de tot imaginea autorului, apropiată până atunci de perfecțiune.

Totuși, Scalzi nu și-a învățat lecția și insistă, în această nouă carte a lui, să aibă toate eroinele femei… de data asta cu mult mai mare succes, dar datorită poveștii în sine, nu pentru că ar fi devenit el, între timp, mai priceput în a construi caractere feminine credibile.

Ar mai fi și justificarea că personajele lui sunt femei la putere, deci au nevoie de un pic de masculinitate dominatoare, sau că până la viitorul imaginat de autor, au trecut mii de ani de schimbări în mentalitatea umană, orice viziune despre psihologia cuiva care va trăi atunci, fiind o extrapolare sociologică futuristă…

Stilul autopersiflator, sarcastic, din Războiul Bătrânilor, revine în Prăbușirea Imperiului, devenind rapid unul dintre atuurile narațiunii.

Prebusirea Imperiului - Nemira - recenzie

În universul uman, atingerea vitezei luminii a rămas o imposibilitate fizică și călătoriile interstelare nu au fost cu adevărat eficiente… până când s-a descoperit câmpul extradimensional numit Flux.
Acestă anomalie energetică spațială asigură deplasarea rapidă pe distanțe imense, foarte rapid, prin conceptul wormhole, având totuși dezavantajul liniarității sale pe un anumit traseu, care se mai și modifică – astfel pierzându-se chiar și intrarea/ieșirea din apropierea Pământului.

Oamenii migrează tot mai departe, ajungând să uite de primul lor cămin și să creeze un imperiu galactic în care toate avanposturile sunt legate ombilical unele de celelalte.
Războaiele nu sunt permise, Imperiul controlează totul printr-un sistem foarte strict, în care se îmbină monopolurile cu dependența de resurse.

Însă, deși Fluxul este etern, el nu e și stabil.
Așa cum un râu deviază uneori de la cursul său, și Fluxul își schimbă mișcarea, lăsând unele lumi ale Interdependenței fără posibilitatea de a mai călători vreodată cu viteza luminii.

Planetele locuibile la suprafață, asemănătoare Terrei, sunt foarte rare în Flux, momentan nu e cuprinsă în el decât cea botezată Capătul, dar s-au dezvoltat o mulțime de habitate artificiale sau colonii subterane.
De pe stația spațială Xi’an, aflată într-o convergență a Fluxului, în cel mai important nod al căilor sale comerciale, Impăraxul conduce Imperiul…

Titularul postului suprem este pe moarte și fiica sa bastardă, Cardenia, va trebui să-i preia responsabilitățile, deși cel pregătit pentru asta era Prințul-Moștenitor – dar acesta și-a pierdut recent viața într-o cursă automobilistică sportivă.

Nimeni însă nu este pregătit pentru dereglările extrem de puternice ale Fluxului, ce amenință să transforme fiecare habitat uman într-o insulă izolată, pierdută în univers.

Un om de știință, un căpitan de navă și Împăraxul sunt cei desemnați de soartă să găsească rapid o soluție salvatoare, înainte ca întreaga Interdependență să se fărâmițeze..

Romanul Prăbușirea Imperiului se constituie într-o lectură plăcută, chiar ideală pentru fanii SF pasionați de space opera clasică… plusul de modernism care-i atenuează aspectul retro venind dinspre limbajul ironic, aproape satiric, și trecerea eroilor spațiali de prim-plan la feminin.

Prabusirea Imperiului - recenzie

Cartea Prăbușirea Imperiului este o epopee spațială ce amintește de scrierile din vremurile de aur a SF-ului, cu imperiu galactic în pragul colapsului, aristocrați intriganți, bresle revoluționare, astronave implicate în aventuri periculoase și echipaje pestrițe puse pe căpătuială.
space opera în cea mai iubită accepție a clasificării, recomandată chiar și cititorilor care se apropie pentru prima oară de literatura științifico-fantastică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *