Recenzie: Pe firul de paianjen al memoriei de Cella Serghi

Carti

Pe firul de păianjen al memoriei este un volum autobiografic cu aspect de jurnal intim romanțat, în care Cella Serghi, probabil cea mai citită autoare clasică a literaturii române, oferă posterității amintiri inestimabile despre mari personalități ale perioadei interbelice și despre universul culturalo-monden din acele timpuri efervescente.

Stilul în care o face este unul surprinzător, de o cochetărie frivolă rar întâlnită în astfel de biografii, cu alunecări în sentimentalism foarte feminin, dar și cu penetrante reaprecieri analitice ale fragmentelor de operă sau de existență, ale acelor creatori geniali care i-au fost apropiați.

Bucureștiul tinereții autoarei este mai mult decât un decor, e un personaj în sine, ce inspiră mințile sclipitoare ale boemei locale, dar și conspiră în a separa discret viața personală a fiecărei celebrități culturale, de cea publică.
Cartea de confesiuni a Cellei Serghi având oportunitatea unică de-a prezenta ambele ipostaze ale protagoniștilor săi.

Pe firul de păianjen al memoriei

În prima parte a jurnalului-roman, personalitatea dominantă este cea a scriitorului Camil Petrescu, pentru care tânăra Cella face o pasiune de lungă durată. Deși dragostea aceasta admirativă nu s-a concretizat fizic, ea a adus multe schimbări în destinele celor doi viitori renumiți prozatori, începând chiar cu modul cum va arăta forma finală a creațiilor lor, pe care și le-au influențat reciproc.

Când s-au cunoscut la ștrandul Kiseleff, Camil încă nu publicase întâiul său roman, iar Cella nici nu spera să devină scriitoare.
Ea era doar o fată din Constanța, fiică a mării ajunsă la București în postura de copil sărac, dar reușind să pătrundă, prin frumusețea și inteligența sa, în cercurile elitiste; foarte asemănătoare în toate cu eroina cuceritorului ei volum de debut, scris la îndemnurile incurajatoare ale lui Camil, Pânza de păianjen.

Mai târziu, absolventă de Drept și căsătorită, Cella se consacră pasiunii pentru Camil Petrescu, cu riscul de a-și afecta căsnicia.
Cel care nu acceptă oficializarea iubirii lor, chiar dacă este una împărtășită, e scriitorul.
Cella încearcă să-i descifreze retrospectiv motivațiile, punându-le pe seama nepriceperii – tipice spiritelor umaniste – de a câștiga suficienți bani pentru a-și asigura traiul și, implicit, a întreține o nevastă glamouroasă, ea fiind deja într-o căsnicie cu baze financiare solide.
Astfel, Camil preferă să-i cultive pe cei doi soți ca familie, într-o stranie relație de amiciție în trei.

camil petrescu

Odată cu apariția noului bun prieten al Cellei, fascinantul Mihail Sebastian, autorul capodoperei dramaturgice Steaua fără nume, începe trecerea treptată spre partea a două cărții, efectuată progresiv, pe nesimțite, într-un mod care nu ține seama de parcelarea pe capitole.

Acest segment de cronică include și alte personalități literare care au marcat devenirea scriitoricească a autoarei, Liviu RebreanuEugen LovinescuHortensia Papadat-BengescuMihail Sadoveanu, dar subiectul său principal, ce revine ca laitmotiv în aproape fiecare dialog, e cel al vocației demiurgice.

Este talentul creativ un dar divin care trebuie materializat în opere lăsate moștenire iubitorilor de frumos din toate timpurile?
E compoziția proprie o misiune spirituală de sacrificiu sau un act egoist, prin care fiecare autor încearcă să își obțină nemurirea și propriul sens în viață?

Este scrisul, zămislirea literară, o aptitudine valoroasă cu care te naști sau doar o însușire comună, ce necesită mult antrenament, ca mușchii unui sportiv, pentru a deveni remarcabilă?

Există cu adevărat o formă de eternizare a propriei persoane, realizate prin publicarea unei opere literare? Când îți dai seama că ai atins-o?

Toate aceste interogații motivațional-formative ale artiștilor care încearcă să dea un țel suprem muncii lor își găsesc, în acest volum de memorii, cele mai competente răspunsuri.
Acelea date de monștrii sacri ai literaturii naționale interbelice.
Nicio întrebare nu va avea un singur răspuns, unele dintre ele vor fi contradictorii, dar toate ne ajută să înțelegem ce înseamnă întruparea unei creații.

cella serghi

„Aş vrea să nu fi trecut degeaba prin viaţă. Ploaia care cade acum pe streaşină, pe geam şi pe asfalt şi care miroase şi răsună a vară aş vrea s-o fixez, să rămînă aici pe foaia asta ca o pînză din cele făcute să nu piară, ca să trăiesc şi eu cu ea, mereu în fiecare din picăturile ei, şi ea prin mine, să trecem împreună prin toate vieţile care vor urma şi să rămînem vii ca acum, cînd îi ascult rostogolirea.”

Cella Serghi 
(n. 4 noiembrie 1907, Constanța – d. 19 septembrie 1992, București)

Pe firul de păianjen al memoriei adună idei, gânduri, dialoguri, amintiri intime și fragmete epistolare sau jurnalistice, într-un carusel de emoții ce restaurează atmosfera lumii de altădată, cu acuratețea unei veritabile călătorii în timp.

Volumul a fost publicat în 1977, la editura Cartea Românească, și retipărit în alte trei ediții, în 1991, 2013 și 2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *