Recenzie: Noi, carnivorii – de Agustina Bazterrica

Cartea Noi, carnivorii se constituie într-o reconfigurare provocatoare, tulburătoare, șocantă, a unei lumi distopice în care toate limitele etice și normele sociale morale sunt complet subminate.

Romanul propune un scenariu coșmaresc în care apare un (presupus) virus care se transmite prin intermediul animalelor și afectează oamenii. Pentru a-l eradica, nu s-a arătat nicio milă față de animalele de companie, nici pentru cele sălbatice sau speciile aflate în pericol de dispariție, nici față de animalele crescute pentru consum: toate au fost masacrate.
Dar lipsa acestora a trebuit să fie înlocuită.

Marcos Tejo este angajat la un abator, manager-adjunct în branșa sacrificării oamenilor, soțul unei femei care-l evită și tatăl unui copil mort.
Bărbatul este măcinat psihic de o cumplită depresie ce l-a mâncat deja pe dinăuntru și a lăsat doar coaja fizică, gri și goală, a unui birocrat care nu mai trăiește, ci doar există.

Înainte de masacrarea animalelor, avea o viață mai mult sau mai puțin normală și satisfăcătoare, dar fără vite, industria în care lucra a trebuit să se reinventeze. Și nu, omenirea nu a decis să treacă masiv la veganism. Din contră, a decis să-și coboare standardele principiale cu privire la ceea ce este posibil să pună în farfurie.

După mai multe episoade de violență comunitară, se decide înlocuirea cărnii de vită cu carne umană și creșterea specială a oamenilor în scopul consumului. Apare astfel o nouă specie umanoidă, de calitate inferioară. Se inventează eufemisme pentru a se face referire la aceste ființe și la părțile corpului omenesc consumate, se adoptă denumiri comerciale similare cu cele utilizate pentru carnea de animale.

„El nu îi zice carne specială. El folosește un limbaj tehnicizat când se referă la chestia aia care e un umanoid, dar niciodată nu va ajunge să fie o persoană, la ceea ce e mereu un simplu produs. Se referă la numărul de capete de procesat, la lotul care așteaptă să fie descărcat, la procesul de sacrificare unde trebuie respectat un ritm constant și bine ordonat, la excrementele care trebuie vândute drept îngrășământ, la zona de procesare a intestinelor. Nimeni nu are voie să le spună oameni, căci asta ar însemna să le dea identitate, li se zice produs sau carne sau mâncare.”

Creaturile sacrificate se nasc în ferme, primesc hormoni de creștere, sunt mutilate pentru a nu-și dezvolta capacitatea de a vorbi și își termină scurta existență atârnând de un cârlig.
Dar nu există nimic atât de oribil încât omenirea să nu se obișnuiască cu noua situație, și restul lumii revine rapid la normalitate. Sau cam așa ceva.

Noi, carnivorii ne ghidează printr-o societate care se adaptează pentru a satisface noi cereri: apar locuri de muncă, religii și moduri de viață bazate pe proaspetele schimbări. Există vânzători de carne ilegală și ieftină, în mare parte preluată din azile de bătrâni, secte care se sacrifică în abatoare pentru a se purifica, grupuri de sălbatici care atacă camioanele cu creaturi vii și le măcelăresc pe marginea drumului, savanți specializați în experimente pe oameni și milionari perverși care trimit să fie căutată pradă specială pentru a popula rezervele lor de vânătoare.
Antropofagia nu este doar acceptabilă –  este norma unui sistem social restructurat într-un tocător de carne.

Din perspectiva protagonistului, Marcos Tejo, descoperim cum oamenii au început să-și devoreze semenii, dar în mijlocul haosului, viața lui suferă o schimbare când primește în dar o femeie de sacrificiu de calitate superioară, vie.

Chiar dacă-și câștigă existența procesând carne de om, Marcos nu are inima să o ucidă, și în timp ce își pune întrebări despre ce să facă cu ea, decide să o păstreze ca pe un animăluț de companie.
Femeia este frumoasă și inofensivă, îi este milă să o lase să moară și tot mai greu să se despartă de ea.

Neținând seama de evenimentele din jur, viața continuă: tatăl său, bătrân și senil, se află în agonie, soția distrusă de moartea copilului lor stă la mama ei și nu vrea să-l vadă, iar Marcos simte că nici măcar nu mai își amintește cum era să fie fericit.

Singura sa consolare devine această femeie pe care o ține legată într-un depozit, pe care o botează și căreia îi atribuie emoții.
Știe că ceea ce face este greșit, mai mult decât greșit! Este interzis să menții orice fel de relație care implică umanizarea unui exemplar de sacrificiu. Dar Marcos este complet singur, și în curând începe să evite controalele pentru a o păstra pe femeie cât mai mult timp.

Canibalismul, ca subiect, a mai fost reprezentat în literatură și film, stârnind mereu controverse prin încălcarea tabuurilor. Ce face deosebit în romanul ei Agustina Bazterrica este structurarea acestuia într-o industrie mondială.
Autoarea explorează până unde putem raționaliza ceva groaznic, convingându-ne pe noi înșine că tot ceea ce acceptăm este o practică civilizată, normală și sănătoasă.

Agustina Bazterrica (n. 1974) este o romancieră și autoare argentiniană de proză scurtă, figură centrală a scenei literare din Buenos Aires. A publicat două volume de povestiri și două romane.
Cel de-al doilea roman al ei, Noi, carnivorii, a devenit un adevărat fenomen editorial internațional, multi-premiat, vândut în peste jumătate de milion de exemplare și tradus în zeci de limbi.
Romanul este în curs de ecranizare.