Recenzie: Fata dispărută de Gillian Flynn

Carti
Fata disparuta

Thrillerele psihologice create de Gillian Flynn sunt alerte, surprinzătoare, manipulatoare, șocante, perfide și diabolic de inteligente.

Toate romanele ei au fost ecranizate, dar Gone Girl / Fata dispărută a avut parte de o transpunere cinematografică de înalta clasă, câștigând astfel mai multă celebritate decât restul scrierilor autoarei.
Sunt de acord că pe merit, deși eu, unul, nu prea pot decide pe care dintre cele trei titluri ce-i poartă semnătura să-l recomand mai călduros. Fiecare carte a sa este excelent concepută, un plus pentru volumul apărut în 2012 fiind că tratează profund mai multe tematici familialo-sociale, în paralel cu cazul misterios de dispariție care captivează imediat cititorul.

fata disparuta

Nick și Amy se întâlnesc în New York, la o leșinată petrecere dintr-un ianuarie încă mahmur post-Revelion.
El o cucerește cu surâsu-i încrezător și accentul tărăgănat din Missouri, ea a fost dintotdeauna fata perfectă, superbă și genială, nici nu ar fi putut fi altfel cu niște părinți psihologi care au folosit-o drept model pentru a-și compune șirul de romane educative pentru copii intitulat Uimitoarea Amy.

Proaspăt îndrăgostiții rezonează perfect, sunt romantici, fericiți, gata să-și construiască un viitor împreună…

Câțiva ani mai târziu însă, totul s-a schimbat. Din Brooklyn s-au mutat în North Carthage, Missouri, cu scuza că Nick trebuie să revină pe plaiurile natale pentru a-și îngriji mama suferindă de cancer în fază terminală. Dar impulsul degenerativ dinspre statutul de tineri de carieră recent căsătoriți, spre cel de cuplu în derivă, era deja dat.
Fiind jurnaliști-scriitori tradiționali într-o lume literară în recesiune, nevoită să se mute – pentru a supraviețui – cu toate catrafusele pe internet, au fost concediați din job-urile lor trecute brusc la ocupații anacronice, fiind constrânși să se reinventeze.

Lui i-a ieșit, cât de cât. Cu banii ei a ajuns proprietarul unui bar pe care îl administrează împreună cu sora geamănă Margo, întoarsă și ea în orășelul de baștină, după aventuri corporatiste abandonate.

Ei nu i-a ieșit deloc. Amy a ajuns într-un cotlon provincial pe care-l disprețuiește, ca sponsor al unui soț schimbat negativ, fără prieteni sau ceva de făcut în noul ei rol de casnică, lipsită de orice perspectivă de angajare în vreun serviciu decent.

 

gone girl

E vară și ziua celei de-a cincea aniversări a căsătoriei lor, când Amy dispare. Sunt semne de luptă în casă și urme de sânge curățat pe podea. Nick răspunde evaziv în timpul anchetei polițienești, se poartă straniu și pare că țese stângaci o plasă de minciuni tembele.
Jurnalul lui Amy sugerează că nu mai erau nici pe departe cuplul perfect.

Să fie, ca de obicei în astfel de cazuri, chiar soțiorul neconsolat, ticălosul care și-a căsăpit nevasta?

Sau ce altceva s-a putut întâmpla cu Amy? Ce secrete va dezvălui jurnalul pe care ea îl ținea cu atâta conștiinciozitate? Cine e cu adevărat Nick? Un soț îngrijorat, răvășit de drama trăită sau un abuzator speriat că ar putea să i se descopere crima?
Cum era cu adevărat relația lor?

O bună parte a poveștii, cititorul se simte confuz observând transformările protagoniștilor, nu știe în cine să aibă încredere și cu cine să țină în complicatele jocuri de dominare din cuplu.
Dar asta nu face decât să alimenteze curiozitatea și pofta de a aprofunda enigmele intime, devenite caz detectivistic.

gone girl

Capitolele alternează vocile narative. Gândurile lui Nick curg la persoana întâi, în timp ce trăiește live tot ce i se întâmplă, ale lui Amy, într-o primă fază, sunt relatări romanțate foarte dubioase, de jurnal. Când și vocea ei iese genuină de prin consemnările suspecte, va declanșa revelații care vor pune sub semnul întrebării tot ce se știa până atunci.

Mai mult decât un thriller plin de lovituri teatrale năucitoare, romanul este o tăioasă incursiune în zona obscură a relațiilor conjugale, dar și o dură analiză exemplificatoare a rolului presei în influențarea opiniei publice.

La un moment dat, nu mai poți discerne dacă tot dezastrul, cu victimele aferente, își are baza în grave afecțiuni psihice, în conceptele sociale care propăvăduiesc dragostea necondiționată și cuplarea indisciplinată, condusă doar de inimă – contrapusă celei programate rațional  –, sau în șabloanele și categorisirile pe care le impune mass-media prin sufocanta sa forță de propagare.

«… Mă gândesc şi la asta: mintea ei. Creierul, cu toate onduleurile lui, şi gândurile, năpustindu-se prin materia şerpuitoare ca nişte miriapozi iuţi, bezmetici. Îmi imaginez, ca un copil, că i-aş putea deschide craniul, că i-aş putea desface creierul şi să umblu prin el, încercând să-i surprind şi să-i capturez gândurile. La ce te gândeşti, Amy? Întrebarea pe care am pus-o cel mai adesea pe parcursul căsniciei noastre, însă nu cu voce tare, şi nu celei care ar fi putut răspunde. Presupun că asemenea întrebări atârnă ca nişte nori grei, de furtună, asupra oricărei căsnicii: La ce te gândeşti? Cum te simţi? Cine eşti tu? Ce ne-am făcut unul altuia? Ce-o să ne facem acum? …»

Fata dispărută este genul de carte care poate fi citită cu la fel de multă plăcere și după ce ai văzut filmul, ba chiar recitită peste un timp, când e foarte probabil să-i remarci și alte valențe.

Eu am găsit ediția sa tie-in pe portokal.ro și la o zi după bifarea din librăria online, deja îmi sosea frumușel la ușă, cu o super-viteză de livrare ce merită remarcată și recomandată!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *