Recenzie: Călătoarea – Talismanul – Cercul de piatră – seria Outlander

Carti

Outlander e o lungă saga, devenită celebră odată cu ecranizarea sa, ce poate fi citită ca serie de romane fantasy, istorice, de aventuri sau de dragoste, cam în aceeași măsură.

Autoarea acesteia, Diana Gabaldon, scriitoare născută în Arizona, cu studii bio, zoo și ecologice, este fiica unui senator american cu origini mexicane și a unei englezoaice din Yorkshire.

Stilul său literar variază pe parcursul impresionantului fir epic pe care ni-l desfășoară, dar fără să iasă din perspectiva narării la persoana întâi a unei eroine inteligente, puternice, practice, amuzante, ce în ciuda sentimentelor ei cât se poate de feminine, are un soi de sarcasm subliminal masculin în modul în care apreciază lumea înconjurătoare. Sau, mă rog, unul căruia încă-i mai spunem masculin, dar sigur-sigur făcând parte dintr-un viitor sociologic cam îndepărtat de ambele epoci în care evoluează protagonista.
Scuza perfectă pentru formarea acestei laturi cinico-avangardiste a personajului principal, fiind experiența de infirmieră ce a trecut printr-un război devastator. Nu am de gând să mă afund în analiza psiho-anacronismului, doar semnalez că există și mă las înveselit de el, fiindcă întreaga poveste devine mai picantă, trecută prin filtrul ironic al minții unei femei moderne.

Superbe coperțile primei ediții românești a ciclului literar, eu încerc să le citesc în varianta asta, chiar dacă cele mai recente volume apar într-o nouă înfățișare, de reeditare.

diana-gabaldon---calatoarea

Călătoarea

InvernessScoția1945.
La sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, un cuplu de tineri căsătoriți se reunește după lunga separare cauzată de conflagrația mondială, hotărând să-și petreacă o a doua lună de miere în frumoasele și liniștitele ținuturi scoțiene.

Frank Randall, fost ofițer, în civilie profesor universitar, așteptând să ocupe o catedră la Oxford, odată cu terminarea vacanței, este fascinat de poveștile istorice din Highlands, de componenta lor atât de neobișnuită de magie și misticism.
Pe lângă porția de atenție romantică adecvată, pe care o acordă soției, bărbatul se îndeletnicește asiduu cu alcătuirea arborelui său genealogic, studiul arhivelor locale și discuțiile cu alți pasionați de istorie, asemeni lui, descoperiți mai ales printre fețele bisericești ale regiunii.

Claire Randall a participat ca infirmieră militară la epuizantul efort de război.
Acum are douăzeci și șapte de ani și deși e căsătorită de șapte ani, se simte ca o proaspătă nevastă ce de-abia începe să își cunoască soțul, din cauză că nu a trăit cu continuitate o viață conjugală normală.
Altfel, devenind între timp o tipă foarte directă, dintr-o bucată, energică, lipsită de fițe și chiar de rafinamentul ce se așteaptă de la doamnele vremii. Nu o pasionează deloc studiile istorice ale lui Frank, și de-abia se sinchisește să-și mascheze căscatul, când el se întinde la povești cu amicul lui băștinaș măcinat de aceleași curiozități genealogice, vicarul. În schimb, în concordanță cu spiritul ei practic, i se pare util să mai adune câte o plantă medicinală pentru ierbarul său.

Tocmai pentru o asemenea plantă rară, decide să se întoarcă într-o dimineață la Craigh na Dun, un misterios cerc de pietre megalitice (în genul Stonehenge), descoperit recent în expedițiile sale, și unde tocmai asistase cu o zi înainte, împreună cu Frank, la ritualul mistic-vrăjitoresc înfăptuit ceremonios, în secret, de pașnicele gospodine din împrejurimi.

Preocupată să-și culeagă buruiana lecuitoare, Claire este absorbită prin crevasa unuia dintre megaliți, care pare să fie o adevărată falie în timp, înspre Anul Domnului 1743.

outlander 2

Se trezește pe aceeași colină, dar într-o realitate complet diversă.

Prin secolul XVIII este în plină desfășurare îndelungata luptă de uzură dintre armata ocupantă a englezilor și scoțienii rebeli din clanuri.

Prima impresie a femeii din 1945 e că a nimerit într-o scenă de bătălie de la turnarea unui film, dar destul de repede trebuie să realizeze că ar face bine să se adapteze psihic oricărei alte explicații, oricât de puțin plauzibile, dacă vrea să-și păstreze integritatea fizică.

Răpită sau poate salvată de la un clasic viol milităresc, de către un grup de highlanderi sălbatici în kilt-uri, Claire reușește să li se facă utilă acestora prin cunoștințele medicale pe care le posedă.

Prezentându-se drept o văduvă ce vrea să-și viziteze rudele din Franța (cu numele ei de fată, mai puțin englezesc, Beauchamp), dar bănuită de-a fi spioană, este reținută la Castelul Leoch al clanului MacKenzie, în ideea verificării poveștilor sale născocite pe loc.
Supravegheată constant și în imposibilitate de fugă, pentru a regăsi cercul megalitic unde să încerce reîntoarcerea în epoca sa, infirmiera din viitor devine de voie, de nevoie, noul doctor al comunității.

Cel mai bine se înțelege aici chiar cu primul său pacient, Jamie Fraser, cu care dezvoltă la început o relație de întrajutorare reciprocă, apoi de caldă prietenie, ce se transformă, tot mai periculos pentru ambii, în intensă pasiune și iubire profundă.

outlander - recenzie

Traversând intrigi, confruntări, capcane, acțiuni meschine sau de-a dreptul malefice, printre personaje pitorești, ambigue, uneltitoare ori absolut sinistre, Claire va trebui să facă o alegere care poate să-i despice sufletul, între dragostea pentru soțul ei din viitorul preschimbat în trecut și cea pentru iubitul din trecutul devenit prezent.

Traducerea în limba română a primului volum este de bună calitate, pe ansamblu, și asta contează mult la o carte de atmosferă. Cu două mici-mari excepții ce pot deveni supărătoare prin repetiție.

După o prezentare inițială a termenului «sassenach», tălmăcitoarea o dă în continuare pe «englezoaico», atunci când mai apare modalitatea asta de adresare a scoțienilor către Claire. Cuvântul ajunge să fie extrem de iritant când Jamie începe să-l spună cu drag, sub formă de alint, mai ales că omul este foarte repetitiv și ar trebui ca expresia să conțină întreaga complicitate iubitoare de cuplu… Existau trei variante pentru o traducere reușită: să-l lase cum era – dat fiind că nici în original nu e în limba scriitoarei -, să-i adauge izul de alintare înțepătoare, prin folosirea variantei țărănizat-ironice de «inglizoaico» sau (dar pentru asta trebuie cultură istorică) să utilizeze traducerea perfectă a cuvântului în limba română și să-i permită lui Jamie să zică mereu, așa cum și zicea: «săsoaico». Căci tot astfel le spuneau highlanderii celtici, anglo-saxonilor pre-normanzi (cât ar părea de ciudat, aceeași etnie cu saxonii noștri): «sași». Varianta de «englezoaico» este o alegere stupidă.

Ceva mai simplu. Pe vremea când a făcut tălmăcirea (2015), sper că de atunci a corectat măcar asta, Maria Drăguț nu prinsese nici faza cu diferența dintre expresiile «din cauza» și «datorită». Pe scurt, numai când e de bine folosești datorită. În rest, mergi pe un sigur și fără probleme: din cauza.

Avem totuși o traducere ce are ștampilat renumele editurii Nemira pe ea, pretențiile trebuie să fie la cel mai înalt nivel și toleranța pentru greșeală: zero.

Documentarea istorică a autoarei este temeinică, deși sunt voci care pretind că un pic de efort în plus ar fi putut scoate romanul de tot din genul fantasy, dacă erau asociate personajelor numai castele și tărâmuri feerice reale, nu unele inventate, ce doar păstrează stilul scoțian.
Eu nu susțin neapărat ideea, fantezia locativă suplimentară dă mai multă imprevizibilitate poveștii și oricum rămâneau anumite elemente supranaturale funcționabile care ar fi păstrat istorisirea chick lit, dacă nu în genul fantasy, măcar în cel al realismului magic – ceea ce e cam totuna când realismul magic este gotic și nu sud-american.

diana-gabaldon-talismanul

Talismanul

Talismanul este al doilea volum din saga Outlander, povestea devenită celebră în toată lumea odată cu ecranizarea ei sub forma serialului cu același nume.
Faimoasă pentru salturile temporale și viața dublă, pe care i le atribuie protagonistei sale, scriitoarea Diana Gabaldon nu se dezminte nici în acest volum.
Continuarea seriei parcurge în paralel două filoane istorice: acela al anilor 1900, prezentul de la care a pornit călătoria temporală, și cel de la 1700, urmărind trecutul romantic în care s-a țesut o minunată poveste de dragoste ce sfidează timpul.

Primul segment ne debarcă în 1968, unde – șocant – Claire este o frumoasă doamnă de cincizeci de ani, recent văduvită de soțul Frank și mama unei tinere de douăzeci de primăveri, Brianna, care poartă în înfățișarea sa semnele apartenenței la clanul Fraser, prin părul roșcat aprins și personalitatea impetuoasă amintind foarte mult de tatăl ei adevărat, Jamie.

Cel care le întâmpină în Scoția pe cele două femei proaspăt sosite din America este Roger, fiul reverendului Wakefield, devenit adult de la ultima vizită a lui Claire, de acum două decenii.
Aceasta îl roagă să o ajute într-o investigație arhivistică discretă, ea dorind să afle orice informație s-a păstrat despre destinul unora dintre membrii clanului Fraser ce au trăit în secolul XVIII.

outlander-calatoarea

Claire este decisă, acum după moartea lui Frank, căruia i-a promis că nu va face nimic de genul ăsta în timpul vieții lui, să descopere dacă marea ei iubire, Jamie, de care a fost despărțită în preajma bătăliei de la Culloden, a reușit în tentativa de a evita ca ai săi să fie masacrați în timpul războiului. Și, totodată, este gata să-i mărturisească lui Bree, care mereu a crezut că este fiica lui Frank Randall, povestea incredibilă a nașterii sale.

Dincolo de dezamăgirea descoperirii că îndrăgostiții – al căror fan ți-a fost imposibil să nu devii în primul volum – nu au reușit să rămână împreună, amintirile pe care le desfășoară Claire în fața unei sceptice Bree și a unui Roger fascinat completează palpitant istorisirea despre iubirea ei pentru Jamie și încercarea lor de a modifica viitorul, oprind rebeliunea iacobită care a distrus pentru totdeauna viața highlanderilor din Scoția tradiționalistă.

Pentru noi, cititorii, povestea revelatoare se reia în Franța anului 1744, în perioada de aur a domniei lui Louis al XV-lea.
Claire și Jamie se implică treptat în intrigile de la Curtea Regală, încercând să împiedice cumva catastrofala înfruntare pe care o prevăd drept finalul unei lumi îndrăgite de amândoi.

Într-o atmosferă fastuoasă a luxului neînfrânat și a desfrâului monden, în petreceri intime și baluri oficiale, printre aristocrați conspiratori despre care nu poți niciodată garanta dacă sunt aliați sau inamici, cei doi soți manipulatori își calculează mișcările cu mulți pași înainte, ca într-un joc de șah a cărui miză uriașă este viața lor și a celor la care țin.

diana-gabaldon - cercul-de-piatra

Cercul de piatră

(două volume)

În a treia parte din seria Outlander, Cercul de piatră, povestea de dragoste desfășurată peste veacuri este restartată din nou.

În urmă cu douăzeci de ani, Claire Randall s-a întors în timp, în secolul al XVIII-lea, și a nimerit direct în brațele temerarului Jamie Fraser.
Apoi a revenit în vremea ei, purtând în pântece un copil și fiind convinsă că bărbatul iubit și-a pierdut viața în bătălia de la Culloden.
Totuși, în amintirile ei, acesta a rămas mereu la fel de viu.

Când apar indicii că Jamie ar fi putut supraviețui bătăliei, Claire trebuie să facă o extrem de dificilă alegere: să rămână în prezent, împreună cu fiica ei, ori să se încerce să ajungă iar la el, în trecut.

Scoția epocii post-rebeliune este măcinată de patimi și comploturi.
Intrigile criminale, actele de violență, toate pericolele s-au agravat de la prima vizită a lui Claire Randall.
Călătoria în necunoscut îi poate aduce – femeii din viitor – dragostea înapoi sau o poate rupe pe vecie de tot ce iubește.

A treia parte din saga rămâne la fel de palpitantă și provocatoare, ca primele două volume.

OUTLANDER - RECENZIE

Diana Gabaldon reușește, în stilul ei fluid și versatil, cu o documentare extinsă până la cele mai minuscule detalii, să reconstituie nu numai epoci diverse, ci și culturi naționale diferite ale unor vremuri mai recente sau mai îndepărtate.
Autoarea zburdă cu ușurință și aceeași familiaritate, din Europa și America secolului XX la Curtea Franței sau în castelele scoțiene din veacul XVIII, recucerindu-și cititorii în fiecare nou peisaj și la fiecare schimbare năucitoare de perspectivă.

Serialul urmărește cu multă fidelitate desfășurarea acțiunii romanelor.

Romanele publicate, până acum, din fantastica saga Outlander sunt:

Outlander (1991) / Călătoarea (2015, Editura Nemira)
Dragonfly in Amber (1992) / Talismanul (2016, Editura Nemira)
Voyager (1993) / Cercul de piatră (2017, Editura Nemira)
Drums of Autumn (1996) / Tobele toamnei (2017, Editura Nemira)
The Fiery Cross (2001) / Crucea de foc (2018, Editura Nemira)
A Breath of Snow and Ashes (2005) / Prin zăpadă și cenușă (2019, Editura Nemira)
An Echo in the Bone (2009) / Ecouri din trecut (2021, Editura Nemira)
Written in My Own Heart’s Blood (2014)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.