George R.R. Martin
George Raymond Richard Martin,nascut pe 20 septembrie 1948 in Bayonne, New Jersey, este un autor american de fantasy, horror si science fiction, precum si scenarist si producator. Este faimos pentru Cantec de gheata si foc, seria sa fantasy cu succes international pe care HBO a ecranizat-o in serialul Urzeala tronurilor. Martin este coproducator executiv al seriei si a scris cate unul din cele 10 episoade ale fiecarei serii. Revista Time l-a plasat in anul 2011 in "Time 100", o lista a „celor mai influenti oameni din lume”.
In 1991, Martin a revenit la scrierea de romane si a inceput ceea ce avea sa se transforme in seria sa fantastica epica Cantec de gheata si foc (inspirata din Razboiul celor Doua Roze si Ivanhoe), proiectata a avea sapte volume. Primul volum Urzeala tronurilor a fost publicat in 1996. In noiembrie 2005, Festinul ciorilor, a patra carte a seriei, a ajuns pe locul 1 in lista de bestsellere din The New York Times si pe cea a The Wall Street Journal. In plus, Festinul ciorilor a fost nominalizata in septembrie 2006 atat la premiul Quill, cat si la premiul British Fantasy.
A cincia carte, Dansul dragonilor, a aparut in iulie 2011 si a devenit rapid un succes mondial, ajungand pe locul 1 in lista de bestsellere din New York Times (lista in care a ramas mai bine de un an) si alte publicatii. Seria a fost foarte apreciata atat de scriitori, readers cat si de critici. In 2012, Dansul dragonilor a ajuns in lista finala a premiilor pentru SF&F Hugo, World Fantasy, Britsh Fantasy si Locus, castigandu-l pe acesta din urma. Seria urmeaza sa mai cuprinda inca doua carti, care se vor numi The Winds of Winter si A Dream of Spring.