Arta compromisului

Un scriitor nu poate pretinde ca ar detine adevarul absolut si ca parerile lui ar fi infailibile. Scriitorul este doar un observator si un comentator al vietii, dar mai ales al contemporaneitatii sale. Scriitor, neerijandu-se in judecator, obligat sa aplice fie codul civil, fie pe cel penal, nu da sentinte: constata. Dupa lectura multor carti ramai cu un gust amar. Am invidiat de cand ma stiu autorii care te fac sa razi. Ce har nemaipomenit: analizand necrutator lumea in care traiesti, sa starnesti totusi hohote de ras. Face fiecare ce poate. De multe ori, oamenii se-nseala unii asupra altora. Se pot insela si asupra lor insisi. Fara sa vrea. Grav este cand simuleaza orbirea si inselarea. Despre acestea din urma este vorba in cartea de fata. Conformismul, ca si compromisul, nu face economie de mijloace: astazi, ca si ieri, ca si maine, ca totdeauna; desi de-o perfecta monotonie si necontinand nimic imprevizibil, vrea sa creeze si sa-si creeze iluzia ca schimbandu-si recuzita isi schimba continutul. Pe lume exista prosti cinstiti, prin voia Domnului, dar si mai multi simulanti ai prostiei, care-i prostesc pe altii de-adevaratelea. Printre cei care simt voluptatea de-a imita personajele la moda se numara si snobii. Ei alcatuiesc o congregatie importanta, usor de manipulat, pe care manipulatorii se bizuie, facandu-se ca o iau in serios. E-atata fatarnicie pe lume, incat, scriitor fiind, ar fi incorect sa te face a nu o vedea; iar daca tot ai vazut-o sa nu le-o arati si celorlalti cu degetul.