Absalom, Absalom! - William Faulkner - Editura Art

Cartea Absalom, Absalom! scrisa de William Faulkner a aparut la editura Art in anul 2019 si face parte din categoria Beletristica - literatura universala.

Lucrarea de fara prezinta povestea unui tanar sarac din sudul american de dinainte de Razboiul Civil, pe nume Thomas Sutpen, care, imbogatindu-se, intra prin casatorie intr-o familie respectabila. Ambitia lui de a face mai multa avere si a controla destinul celorlalti, va duce in final la distrugerea Sutpenilor.

Fragment din carte:

Incepusera putin dupa ora doua si, pana aproape la apusul soarelui in dupa-amiaza de septembrie nesfarsita, tacuta, fierbinte, inerta moarta, ramasesera in incaperea pe care domnisoara Coldfield o numea inca birou pentru ca asa ii spusese tatal ei - o camera intunecoasa, fierbinte, neaerisita, cu toate obloanele ichise si zavorate de patruzeci si trei de veri, pentru ca pe vremea cand ea mica se spunea ca lumina si curentii de aer aduc cu ei caldura si ca in intuneric e intotdeauna mai racoare, si care (pe masura ce soarele batea tot mai puternic pe aceasta latura a casei) se zabrea cu dungi galbui, incarcate de fire de praf, pe care Quentin si le inchipuia a fi cojite din vopseaua veche, uscata, decolorata, suflata inauntrul camerei de pe jaluzelele jupuite asa cum le-ar fi impins boarea de afara. O tufa de glicina inflorise a doua oara in vara aceea pe un grilaj de lemn in fara unei ferestre si in ea se opreau din cand in cand vrabiile in stoluri intamplatoare, iscand cate un sunet uscat, viu, prafos, inainte de a-si lua zborul mai departe; si in fata lui Quentin, domnisoara Coldfield in vesnicul ei vesmant negru pe care-l purta acum, de patruzeci si trei de ani pentru sora ei, pentru tatal ei sau pentru cel care nici nu-i fusese sot - nestiut de nimeni -, asezata astfel, teapana, in jiltul drept, tare, atat de inalt pentru ea incat picioarele ei atarnau drepte, tepene, ca si cum ar fi avut pulpe si glezne de fier, neatingand dusumeaua, cu aerul acela de furie neputincioasa si inerta pe care-l au picioarele copiilor, si vorbind cu glas posomorat, hartuit, uimit, pana cand in cele din urma ascultarea insasi avea sa se renege pe sine si simtul auzului avea sa se recunoasca invins de la sine si obiectul de mult mort al zadarniciei ei neputincioase si totusi neinmblanzite avea sa se arate, parca printr-o recapitulare incarcata de reprosuri, invocat linistit, neatent si inofensiv, iscat din mereu reinnoita visatoare si invingatoare pulbere.